În primăvara lui 2020, magazinele aveau încă prețuri care păreau normale, benzinăriile afișau sume pe care astăzi aproape că le privești cu nostalgie, iar problema care îi speria pe cei mai mulți oameni nu era inflația. Era dacă își vor păstra locul de muncă. Dacă firma la care lucrau va mai exista peste trei luni. Dacă economia va porni din nou.
Îmi amintesc bine senzația aceea ciudată. Se vorbea despre miliarde pompate în economie, despre programe de sprijin, dobânzi mici și deficite uriașe, iar în viața de zi cu zi nu vedeai încă o explozie a prețurilor. Dimpotrivă, unele prețuri chiar scădeau.
Apoi, prin 2021, lucrurile au început să arate altfel. Mai întâi au fost materialele de construcții, transportul, energia și anumite produse greu de găsit. După aceea, scumpirile s-au mutat spre alimente, servicii, chirii și aproape orice cumpăram în mod obișnuit.
De aici vine întrebarea firească: dacă pandemia și intervențiile economice masive au început în primele luni din 2020, de ce inflația post-pandemie s-a văzut serios abia după mai bine de un an?
Răspunsul scurt este că inflația nu apare în clipa în care sunt create condițiile care o favorizează. Are nevoie de timp ca să treacă prin economie. În cazul pandemiei, cererea s-a prăbușit mai întâi, apoi s-a refăcut foarte repede, în timp ce oferta a rămas mult în urmă.
Între aceste două momente s-a strâns presiunea care avea să ajungă, în cele din urmă, pe eticheta de la raft.
În 2020, adevărata problemă era prăbușirea cererii
Privind acum graficele inflației, este ușor să uiți cât de neobișnuită a fost economia din primele luni ale pandemiei. Restaurantele erau închise, zborurile fuseseră anulate, hotelurile rămăseseră fără turiști, iar oamenii nu mai mergeau zilnic la birou.
O parte mare din consum dispăruse aproape peste noapte.
Când oamenii nu mai călătoresc, nu mai ies la restaurant și nu mai cumpără la fel de multe servicii, companiile pierd venituri. Cererea pentru combustibil scade. Afacerile devin prudente și își reduc comenzile.
Acesta este unul dintre motivele pentru care inflația nu a explodat imediat după izbucnirea pandemiei. Primul efect economic al crizei a fost, în multe sectoare, exact opusul.
La nivelul Uniunii Europene, inflația medie anuală a coborât la aproximativ 0,7% în 2020. În 2019 fusese mai ridicată. Abia în 2021 a început să urce vizibil, iar în 2022 a ajuns la niveluri pe care Europa nu le mai văzuse de multă vreme.
Și România a trecut printr-o evoluție asemănătoare. Potrivit datelor Institutului Național de Statistică, rata medie anuală a inflației a fost de aproximativ 2,6% în 2020 și de 5,1% în 2021.
Diferența dintre acești ani spune multe despre ce s-a întâmplat în spatele cifrelor.
În prima parte a pandemiei, economia mondială nu suferea pentru că oamenii cumpărau prea mult. Suferea pentru că oamenii și companiile cumpărau prea puțin.
Banii au intrat în economie înainte ca oamenii să-i poată cheltui
Guvernele știau ce înseamnă o prăbușire necontrolată a veniturilor. Experiența crizei financiare din 2008 era încă suficient de proaspătă încât nimeni să nu își dorească milioane de șomeri și falimente în lanț.
Au apărut scheme de șomaj tehnic, programe de sprijin pentru companii, garanții, transferuri către populație și deficite bugetare foarte mari. În paralel, băncile centrale au menținut condiții monetare foarte relaxate.
Toate acestea au protejat veniturile într-o perioadă în care economia reală se contracta.
Numai că o familie care avea bani în cont în aprilie 2020 nu îi putea cheltui la fel ca în aprilie 2019. Nu putea pleca liniștită în vacanță. Nu putea ieși la restaurant de trei ori pe săptămână. În multe locuri nu putea intra nici măcar într-un magazin obișnuit fără restricții.
Banii existau, dar posibilitățile de consum erau limitate.
Așa s-au acumulat economii suplimentare în multe gospodării. Nu la toate, evident. Familiile cu venituri mici au trecut în numeroase cazuri printr-o perioadă foarte grea, iar distribuția acestor economii a fost profund inegală.
La nivelul economiei însă, s-a format un rezervor de putere de cumpărare.
Mi se pare una dintre cele mai simple explicații pentru întârzierea inflației și, în același timp, una dintre cele mai ignorate. Banii nu provoacă scumpiri doar pentru că există. Contează momentul în care sunt cheltuiți și ce poate economia să ofere în schimbul lor.
În 2020, o parte importantă a banilor a rămas în conturi. În 2021, odată cu redeschiderea economiei, situația s-a schimbat.
Când restricțiile au fost ridicate, oamenii au început să cheltuiască repede
După luni în care viața fusese pusă între paranteze, revenirea consumului n-a avut nimic liniștit.
Oamenii au vrut să călătorească din nou. Au vrut mașini, mobilă, electronice, renovări, haine, mese în oraș și vacanțe. Uneori toate acestea aproape în același timp.
Era, într-un fel, previzibil.
Dacă amâni un an schimbarea mașinii, renovarea bucătăriei și vacanța, nu înseamnă neapărat că ai renunțat la ele. Înseamnă că o parte din cerere a fost împinsă în viitor.
Când acel viitor a venit, firmele s-au trezit în fața unei probleme incomode. Clienții se întorseseră mai repede decât reușea producția să revină la normal.
Aici începe partea cu adevărat importantă a poveștii.
O fabrică poate fi închisă repede, dar nu poate fi repornită la fel de repede
Economia modernă pare foarte flexibilă până când încerci să o repornești pe toată în același timp.
La începutul pandemiei, companiile se pregătiseră pentru o recesiune lungă. Au redus comenzile, au oprit linii de producție, au tăiat investiții și au micșorat stocurile.
Furnizorii lor au făcut același lucru.
Câteva luni mai târziu, cererea revenea deja în anumite sectoare. Numai că producătorii nu puteau pur și simplu să apese un buton și să recupereze instantaneu tot ce fusese redus.
Gândesc adesea situația prin exemplul unei mașini.
O mașină modernă depinde de mii de componente. Poți avea motorul, tabla, scaunele și anvelopele pregătite, dar dacă lipsește un semiconductor de câțiva euro, automobilul de zeci de mii de euro poate rămâne neterminat.
În pandemie, exact astfel de blocaje au apărut în numeroase industrii.
Producătorii auto își reduseseră comenzile de cipuri în 2020. În același timp, cererea pentru laptopuri, console, servere și alte dispozitive electronice crescuse, pentru că milioane de oameni lucrau și învățau de acasă.
Când industria auto a vrut din nou cipurile sale, capacitatea de producție fusese deja ocupată.
Nu rezolvi o asemenea situație într-o săptămână.
Fabricile de semiconductori sunt costisitoare, complexe și necesită timp pentru extindere. La fel se întâmplă cu multe alte componente, materii prime și capacități industriale.
Așa se explică de ce problemele de ofertă au început în 2020, dar efectul lor puternic asupra prețurilor s-a văzut mai târziu.
În pandemie am cumpărat mai puține servicii și mult mai multe bunuri
Mai este o schimbare care pare banală acum, dar a contat enorm.
Înainte de pandemie, o parte mare din bugetele gospodăriilor mergea către servicii. Restaurante, vacanțe, transport, spectacole, saloane, hoteluri și multe alte activități de acest fel.
Când acestea au devenit inaccesibile, banii s-au mutat.
Oamenii au cumpărat laptopuri, televizoare, scaune de birou, aparate de fitness, mobilă și materiale pentru renovări. Cine a petrecut câteva luni între aceiași patru pereți înțelege probabil impulsul fără prea multe explicații.
Dintr-odată, gospodăriile din numeroase țări cereau cantități neobișnuit de mari din aceleași categorii de bunuri.
Problema era că sistemul mondial de producție și transport fusese construit pentru un anumit tipar de consum.
Nu poți transforma în câteva luni un sistem conceput să livreze o anumită cantitate de bunuri într-unul care trebuie să livreze mult mai mult.
Aici au intrat în scenă containerele.
Un container blocat la mii de kilometri se poate vedea în prețul din magazin
Economia digitală ne-a făcut să uităm uneori cât de fizic este comerțul.
Banii pot pleca dintr-un cont în câteva secunde. O canapea fabricată în Asia nu poate traversa oceanul în câteva secunde.
Trebuie produsă, ambalată, încărcată, transportată până într-un port, pusă într-un container, urcată pe o navă, descărcată și trimisă mai departe către depozit.
Fiecare etapă are o limită.
În pandemie, containerele au ajuns în locuri în care nu era nevoie de ele, porturile au fost afectate de restricții și focare de boală, iar navele au început să aștepte pentru descărcare.
Costurile transportului maritim au crescut violent.
Pentru consumator, această lume pare foarte îndepărtată. Când cumperi o mașină de spălat sau un dulap, nu te gândești la prețul unui container.
Producătorul și importatorul se gândesc însă.
Dacă transportul se scumpește de câteva ori, costul trebuie absorbit undeva. La început poate fi suportat de companie. După o vreme, o parte ajunge inevitabil în preț.
Și aici apare din nou întârzierea.
Prețurile nu se schimbă în aceeași zi în care cresc costurile
Să presupunem că unui producător îi crește costul materiei prime în luna mai. Asta nu înseamnă că produsul din magazin devine mai scump pe 1 iunie.
Firma poate avea contracte vechi. Poate avea stocuri cumpărate înainte de scumpire. Poate decide să își reducă temporar marja pentru a nu pierde clienți.
Uneori așteaptă pur și simplu să vadă dacă scumpirea este temporară.
Apoi stocurile se consumă. Contractele sunt renegociate. Furnizorii trimit noile liste de prețuri.
Abia atunci costul începe să se vadă mai clar la raft.
Acesta este unul dintre motivele pentru care inflația seamănă mai degrabă cu un val decât cu un întrerupător.
Costul apare într-un loc, apoi se transmite mai departe. Uneori durează săptămâni. Alteori, luni.
Dacă pui una peste alta suficient de multe astfel de întârzieri, ajungi exact la decalajul pe care l-am observat după pandemie.
Primăvara lui 2021 a fost momentul în care lucrurile au devenit evidente
În Statele Unite, schimbarea s-a văzut foarte clar în primăvara lui 2021.
Rata anuală a inflației a urcat la 4,2% în aprilie 2021, după 2,6% în martie. În mai ajunsese deja la 5%.
Nu toate aceste procente reprezentau însă o inflație complet nouă.
O parte provenea dintr-un fenomen statistic numit efect de bază.
Zona euro a avut un calendar ceva mai lent. Inflația anuală era în jur de 1,6% în aprilie 2021, apoi a urcat la aproximativ 2% în mai și la 3% în august.
În România, presiunile au devenit tot mai evidente în a doua jumătate a anului.
Așadar, atunci când spunem că inflația post-pandemie a apărut cu peste un an întârziere, trebuie să păstrăm o nuanță. Nu toate economiile au urmat aceeași lună și aceeași rată.
Ideea este alta.
Șocul pandemiei a început în primele luni din 2020, în timp ce valul inflaționist larg și persistent s-a conturat în principal în 2021.
Efectul de bază a făcut primele creșteri să pară și mai mari
Noțiunea sună mai complicat decât este.
Inflația anuală compară prețurile dintr-o lună cu cele din aceeași lună a anului precedent.
Dacă în aprilie 2020 un preț s-a prăbușit, comparația cu aprilie 2021 poate arăta o creștere foarte mare chiar dacă prețul doar s-a întors spre nivelul de dinaintea crizei.
Să presupunem că un produs costă 100 de lei. În timpul șocului scade la 80 de lei. Un an mai târziu revine la 100.
Față de nivelul inițial, produsul nu este mai scump.
Raportat la cei 80 de lei însă, creșterea este de 25%.
La energie, efectul acesta a fost foarte vizibil.
În 2020, prețurile petrolului se prăbușiseră într-un moment în care transportul și activitatea economică mondială scăzuseră brutal. Când economia și-a revenit, energia s-a scumpit rapid față de baza neobișnuit de mică din anul anterior.
La început, o parte din saltul inflației putea fi explicată astfel.
Numai că aici apare detaliul decisiv. Dacă efectul de bază ar fi fost întreaga poveste, inflația ar fi început să se stingă destul de repede.
N-a făcut-o.
Energia a împins scumpirile în aproape toate colțurile economiei
O factură mai mare la energie nu rămâne doar o factură mai mare la energie.
Fabrica plătește electricitate. Camionul consumă motorină. Depozitul trebuie încălzit sau răcit. Magazinele au frigidere, iluminat și sisteme de climatizare.
Agricultura folosește combustibil și îngrășăminte, iar producția de îngrășăminte depinde puternic de energie.
De aceea scumpirea energiei se transmite mult mai departe decât pare la prima vedere.
În 2021, prețul petrolului și-a revenit puternic după căderea din 2020. Și multe materii prime s-au scumpit.
Companiile au încercat o perioadă să absoarbă costurile.
Apoi au început să le transfere.
Pentru consumator, momentul transferului pare uneori brusc. Într-o săptămână, același produs costă cu câțiva lei mai mult.
Pentru compania care îl vinde, scumpirea poate fi finalul unui șir de costuri acumulate în ultimele șase luni.
Aici se explică și de ce experiența personală a inflației poate fi diferită de cifra pe care o vedem la televizor. Cine vrea să înțeleagă mai bine mecanismul poate urmări diferența dintre cifra oficială și bonul de la casă, pe AfacereaZilei.ro.
Inflația oficială este o medie calculată pe baza unui coș de bunuri și servicii. Familia nu cumpără însă o medie statistică. Cumpără alimentele sale, plătește propria factură, folosește sau nu mașina și are un anumit nivel al chiriei ori al ratei.
Din cauza asta, două gospodării pot simți aceeași perioadă inflaționistă foarte diferit.
De ce nu putem spune pur și simplu că totul a pornit de la tipărirea banilor
Aici discuțiile tind să devină foarte aprinse.
O explicație populară spune că guvernele și băncile centrale au pompat prea mulți bani în economie, iar inflația a fost rezultatul inevitabil. Explicația surprinde o parte importantă a problemei, dar devine înșelătoare dacă este lăsată singură.
Sprijinul fiscal și monetar a susținut cererea. În unele economii, mai ales în Statele Unite, stimulul fiscal a fost uriaș și a contribuit clar la puterea de cumpărare a gospodăriilor.
Dar inflația a apărut din întâlnirea acestei cereri cu o ofertă rigidă.
Dacă producția ar fi putut crește la fel de repede ca cererea, presiunea asupra prețurilor ar fi fost mai mică.
Problema era că exact în momentul în care consumatorii începeau să cumpere mai mult, fabricile, porturile, transportatorii și furnizorii încă reparau efectele anului anterior.
De aceea întrebarea corectă nu este dacă banii au contat sau dacă blocajele de ofertă au contat.
Au contat ambele.
Banii au susținut cererea. Problemele de ofertă au limitat cantitatea de bunuri și servicii pe care economia o putea livra.
Prețurile au crescut în spațiul dintre ele.
De ce băncile centrale au crezut la început că inflația va fi temporară
În 2021 s-a folosit foarte des cuvântul tranzitoriu.
Ideea nu era absurdă, chiar dacă ulterior s-a dovedit prea optimistă.
O parte din inflație provenea din efecte de bază. O parte venea din redeschiderea economiei. Unele blocaje păreau temporare.
Într-o lume ideală, porturile s-ar fi deblocat, fabricile ar fi recuperat comenzile, consumul s-ar fi normalizat, iar prețurile energiei ar fi încetat să urce atât de repede.
Numai că lumea nu s-a sincronizat.
Într-o țară se ridicau restricțiile, în alta apăreau unele noi. O fabrică se redeschidea, un port intra în dificultate. Companiile încercau să angajeze oameni pe care îi disponibilizaseră cu câteva luni înainte.
A fost mult mai ușor să oprești economia decât să o repornești.
Fraza aceasta explică, după părerea mea, o parte enormă din ce s-a întâmplat.
Poți închide un restaurant într-o zi. Ca să îl redeschizi ai nevoie din nou de angajați, furnizori, stocuri și clienți.
Poți opri o linie de producție. Ca să revii la capacitatea maximă trebuie ca întregul lanț din jurul ei să funcționeze.
În 2021, tocmai acest lucru nu se întâmpla încă.
Războiul din Ucraina a venit după ce inflația începuse deja
Cronologia contează mult.
Rusia a declanșat invazia pe scară largă a Ucrainei în februarie 2022. La acel moment, inflația era deja ridicată.
În Statele Unite, rata anuală ajunsese la 7% în decembrie 2021. În România, rata anuală a inflației era deja de peste 8% la sfârșitul aceluiași an.
Prin urmare, războiul nu a creat inflația post-pandemie.
A agravat-o.
Pentru Europa, șocul a fost deosebit de puternic din cauza dependenței de energie și, în special, de gazul rusesc. Prețurile energiei au crescut, iar costurile suplimentare s-au răspândit prin economie.
Au fost afectate și piețele agricole.
Ucraina și Rusia aveau un rol important în comerțul mondial cu cereale, uleiuri vegetale și îngrășăminte. O economie care intrase deja în 2022 cu probleme serioase de prețuri a primit încă un șoc.
Aici valul inflaționist a devenit mult mai greu de stins.
Cum s-a mutat inflația de la bunuri către servicii
La început, scumpirile erau foarte vizibile în energie, materii prime și bunuri.
Mai târziu au început să se vadă în servicii.
Acesta este unul dintre motivele pentru care inflația a rămas ridicată chiar după ce unele blocaje logistice s-au relaxat.
Un restaurant care a plătit un an întreg mai mult pentru gaz, ingrediente și chirie nu revine automat la vechile prețuri atunci când transportul maritim se ieftinește.
Mai apare și problema salariilor.
Angajații observă că alimentele și facturile costă mai mult. Cer salarii mai mari pentru a recupera o parte din puterea de cumpărare pierdută.
Companiile acceptă o parte dintre aceste majorări, iar costurile salariale noi ajung ulterior în prețul serviciilor.
Procesul nu este instantaneu.
Poate dura multe luni de la creșterea inițială a energiei până când scumpirea ajunge într-o tunsoare, într-o reparație, într-o consultație privată sau într-o noapte de hotel.
Inflația își schimbă, practic, locul în economie.
Când problema pare să se rezolve într-o zonă, efectele ei sunt deja vizibile în alta.
De ce România a simțit atât de puternic această perioadă
România nu este izolată de economia europeană.
Importăm energie, materii prime, componente și bunuri finite. Companiile românești folosesc echipamente și materiale cumpărate din alte țări.
Când costurile cresc în exterior, o parte din ele ajunge și la noi.
Mai avem și propriile particularități.
Ponderea alimentelor și a energiei în bugetul unei gospodării românești este importantă, mai ales pentru familiile cu venituri mici și medii. Tocmai aceste categorii au fost lovite puternic în valul inflaționist.
De aceea experiența de zi cu zi a fost atât de dură.
Rata medie anuală a inflației a urcat de la aproximativ 2,6% în 2020 la 5,1% în 2021. La sfârșitul lui 2022, rata anuală ajunsese la peste 16%.
În statistici sunt câteva procente.
Într-o bucătărie obișnuită, lucrurile arătau mai concret.
Uleiul se termina și cumpărai altul la un preț mai mare. Factura venea și începeai să verifici dacă ai lăsat ceva pornit. Umpleai rezervorul și observai că aceeași sumă nu te mai ducea la fel de departe.
Inflația nu este niciodată doar o cifră.
Este felul în care o sută de lei încep să pară mai mici fără să se fi schimbat bancnota.
De ce oamenii au simțit scumpirile diferit
Indicele prețurilor de consum încearcă să măsoare modificarea unui coș reprezentativ.
Numai că nicio familie reală nu cumpără exact acel coș.
O persoană care merge zilnic cu mașina va simți imediat o creștere puternică a prețului combustibilului. Cine locuiește aproape de serviciu și merge pe jos poate resimți mult mai puțin acea componentă.
La fel se întâmplă cu alimentele.
Pentru o familie care cheltuiește o parte mare din venit pe mâncare, o scumpire de 15% sau 20% la produsele de bază doare mult mai tare decât pentru o gospodărie cu venit ridicat.
În statistici, ambele gospodării fac parte din aceeași economie.
În viața reală, inflația lor personală arată diferit.
Aici apare și una dintre cele mai frustrante situații din perioada de după pandemie. Oamenii auzeau o anumită rată oficială și aveau impresia că experiența lor de la cumpărături spune altceva.
Nu era neapărat o contradicție.
Media națională și bugetul familiei măsoară lucruri diferite.
Întârzierea de peste un an a fost formată din multe întârzieri mai mici
Poate că acesta este răspunsul care îmi place cel mai mult pentru că nu complică inutil lucrurile.
Inflația nu a avut o întârziere unică de douăsprezece sau paisprezece luni.
A avut multe întârzieri mici.
A durat până când restricțiile au început să dispară. A durat până când oamenii au prins încredere să cheltuiască economiile acumulate.
A durat până când stocurile vechi ale companiilor s-au consumat.
A durat până când producătorii au renegociat contractele și până când prețurile mai mari ale materiilor prime au ajuns în produsele finite.
Transportul s-a scumpit, apoi importatorul a plătit mai mult. Importatorul a cerut mai mult comerciantului, iar comerciantul a schimbat prețul după ce marfa veche s-a terminat.
Între fiecare dintre aceste momente pot trece săptămâni sau luni.
Apoi a venit energia. După energie au venit salariile.
Când aduni toate aceste întârzieri, un an nu mai pare deloc surprinzător.
Pare aproape firesc.
Inflația care scade nu înseamnă că prețurile se întorc la nivelul vechi
Această confuzie a devenit foarte vizibilă după vârful inflației.
Când rata inflației scade de la 15% la 5%, prețurile nu se întorc automat la nivelul de dinainte.
Ele continuă să crească, doar că mai încet.
Dacă un produs costa 10 lei, apoi s-a scumpit la 12 lei și rămâne acolo, inflația lui poate ajunge ulterior la zero.
Produsul tot 12 lei costă.
Pentru a reveni la 10 lei ar trebui să apară o scădere efectivă a nivelului prețului.
De aceea o economie poate avea o inflație mult mai mică, iar oamenii să spună în continuare că viața este scumpă.
Au dreptate.
Ceea ce s-a redus este viteza scumpirilor, nu neapărat nivelul prețurilor.
Pentru gospodării, diferența este enormă.
De ce băncile centrale au început să majoreze dobânzile
Când inflația a devenit persistentă, băncile centrale au schimbat direcția.
Dobânzile mai mari fac creditul mai scump. Oamenii și firmele împrumută mai prudent, iar o parte dintre investiții și cumpărături sunt amânate.
Cererea începe să se răcească.
Acesta este mecanismul prin care politica monetară încearcă să reducă presiunea asupra prețurilor.
Numai că nici dobânzile nu acționează instantaneu.
O familie care are un credit cu dobândă fixă nu își schimbă comportamentul a doua zi după ședința băncii centrale. O companie poate avea finanțări contractate anterior.
Din nou apare aceeași idee.
Economia are întârzieri.
Uneori măsurile luate astăzi se văd clar abia peste câteva trimestre.
Tocmai de aceea gestionarea inflației este atât de dificilă. Banca centrală trebuie să decidă în prezent folosind date care descriu, în bună măsură, trecutul și încercând să influențeze un viitor aflat la câteva luni distanță.
Ce ne spune episodul post-pandemie despre felul în care funcționează inflația
Cea mai simplă lecție ar fi că inflația nu are o singură cauză.
În anii de după pandemie s-au întâlnit câteva forțe extrem de puternice.
Cererea a fost susținută prin intervenții fiscale și monetare. Gospodăriile au acumulat economii. Producția și transportul aveau încă probleme.
Energia s-a scumpit.
Apoi războiul din Ucraina a lovit exact într-o economie care nu terminase de absorbit șocurile anterioare.
De aceea mi se pare riscantă orice explicație care încearcă să reducă tot episodul la o singură propoziție.
Nu a fost doar despre bani. Nici doar despre containere. Nici doar despre petrol.
A fost despre momentul în care toate aceste lucruri s-au întâlnit.
De ce, până la urmă, inflația a apărut cu întârziere
În 2020, economia mondială a tras frâna.
Oamenii au redus consumul, companiile au tăiat producția, iar energia s-a ieftinit. Guvernele au încercat să protejeze veniturile, iar o parte din bani s-a acumulat în conturi.
În 2021, economia s-a redeschis.
Cererea s-a întors mai repede decât oferta.
Consumatorii aveau bani și multe cumpărături amânate. Fabricile încă aveau probleme, transportul era scump, unele componente lipseau, iar energia începea să urce.
Prețurile au avut nevoie de timp ca să absoarbă toate aceste tensiuni.
Apoi costurile au trecut dintr-un sector în altul.
Mai întâi s-au văzut în bunuri și energie. După aceea au ajuns în alimente, salarii și servicii.
În februarie 2022 a venit un nou șoc major, războiul din Ucraina, care a împins și mai sus energia și anumite materii prime.
De aceea decalajul de peste un an nu este deloc misterios.
Este timpul necesar unei economii uriașe pentru a transmite un șoc de la o fabrică la un port, de la port la un importator, de la importator la un magazin și, în cele din urmă, la noi.
Pe raft nu vezi containerul care a stat blocat într-un port cu opt luni înainte.
Vezi doar eticheta schimbată.
Întrebări frecvente despre inflația post-pandemie
De ce nu a crescut inflația imediat în 2020?
Pentru că primul efect al pandemiei a fost o scădere foarte puternică a cererii. Oamenii călătoreau mai puțin, consumau mai puține servicii și deveniseră mai prudenți cu banii.
În plus, prețurile energiei au scăzut în prima parte a crizei. Aceste efecte au ținut inflația sub control chiar dacă guvernele și băncile centrale interveniseră masiv pentru a susține economia.
De ce a început inflația să urce puternic în 2021?
În 2021, restricțiile au fost relaxate treptat, iar oamenii au început să cheltuiască o parte din banii economisiți în timpul pandemiei. Cererea s-a întors mai repede decât capacitatea de producție și transport.
Fabricile aveau încă probleme, unele componente lipseau, iar transportul internațional devenise mult mai scump. Dezechilibrul dintre cerere și ofertă a împins prețurile în sus.
A fost inflația provocată de banii creați în pandemie?
Sprijinul fiscal și politica monetară relaxată au contribuit la menținerea unei cereri puternice, deci au făcut parte din explicație. Nu sunt însă singura cauză.
Inflația mare a apărut din combinația dintre cererea susținută și oferta care nu putea ține pasul. Blocajele din producție, transport, energie și piața muncii au avut un rol important.
Războiul din Ucraina a provocat inflația post-pandemie?
Nu. Inflația devenise deja ridicată înainte de invazia pe scară largă începută în februarie 2022.
Războiul a agravat însă puternic situația, mai ales în Europa. Energia, gazele, cerealele, îngrășămintele și alte materii prime au fost afectate, iar creșterile de cost s-au transmis ulterior către consumatori.
De ce România a avut o inflație atât de ridicată?
România este o economie deschisă și importă multe produse, materii prime și componente. Scumpirile externe se transmit, în timp, și în prețurile interne.
În plus, alimentele și energia au o pondere importantă în cheltuielile gospodăriilor românești. Tocmai aceste categorii au avut creșteri puternice în perioada 2021-2022, ceea ce a făcut inflația foarte vizibilă în viața de zi cu zi.
De ce simt oamenii că prețurile au crescut mai mult decât arată inflația oficială?
Pentru că indicele oficial măsoară un coș mediu de bunuri și servicii, iar fiecare familie are propriul model de consum. Cine cheltuiește mult pe alimente, energie și combustibil poate resimți o inflație personală mai mare decât media.
Mai intervine și frecvența cumpărăturilor. Observăm imediat prețul pâinii sau al benzinei, pentru că le cumpărăm des, în timp ce schimbările de preț la bunurile cumpărate rar sunt mai puțin vizibile.
Dacă inflația scade, de ce nu scad și prețurile?
Pentru că scăderea inflației înseamnă, de regulă, că prețurile cresc mai încet. Nu înseamnă că revin la nivelurile vechi.
Dacă un produs s-a scumpit de la 10 la 12 lei și apoi rămâne la 12 lei, rata lui de creștere poate ajunge la zero. Prețul însă rămâne mai mare decât înainte.
Cât timp durează până când măsurile băncilor centrale reduc inflația?
Efectele politicii monetare apar cu întârziere. Dobânzile mai mari influențează treptat creditele, investițiile, consumul și piața muncii.
De aceea băncile centrale nu pot reduce inflația de la o lună la alta. Schimbările importante se văd de obicei pe parcursul mai multor trimestre, iar viteza depinde de structura economiei și de natura șocului inflaționist.
